Celebrul arhitect brazilian Oscar Niemeyer a murit

Arhitectul brazilian Oscar Niemeyer care a revoluţionat arhitectura modernă şi unul dintre creatorii capitalei ţării sale, Brasilia, a murit miercuri la vârsta de 104 ani la Rio de Janeiro, a informat o purtătoare de cuvânt al spitalului Samaritano unde se afla sub îngrijiri medicale de circa o lună, informează AFP, citată de Agerpres.

“Niemeyer a decedat la 21.50” ora locală (23.50 GMT), a anunţat purtătoarea de cuvânt fără să ofere alte detalii.

Celebrul arhitect, care ar fi împlinit 105 ani la 15 decembrie, a fost internat la spitalul Samaritano la 2 noiembrie, din cauza unei deshidratări şi pentru a i se introduce o sondă gastrică, la mai puţin de o săptămână după ce părăsise acelaşi spital, la 27 octombrie. El a stat spitalizat la acea dată 11 zile ca urmare a unei puternice deshidratări.

Oscar Niemeyer a conceput principalele clădiri emblematice ale capitalei Brasilia – inaugurată în 1960 -, primind pentru acestea Premiul Pritzker (Nobelul pentru arhitectură), în 1988.

În cei 70 de ani de activitate, el a participat la realizarea a peste 600 de lucrări în întreaga lume, cărora li se adaugă aproximativ 20 care sunt în curs de definitivare în diverse ţări.

http://www.cotidianul.ro/celebrul-arhitect-brazilian-oscar-niemeyer-a-murit-201421/

Posted in Articole legate de constructii | Leave a comment

Arhitect

Arhitect

Cum devii arhitect?

Ca să devii arhitect mai întâi  trebuie să absolvi o facultate de profil arhitectură construcții.

Am drept de semnătură de arhitect după facultate?

După absolvirea facultății de arhitectură nu veți putea semna singuri proiectul de arhitectură. Orice arhitect trebuie să se înregistreze la Ordinul arhitecților din România și doar după doi ani de practică arhitectul va primi drept de semnătură.

Cât costă un arhitect?

Dacă vă referiți strict la cât costă un arhitect și nu la tot pachetul de proiectare prețul este de aproximativ 5 euro /mp.

Cât îi ia unui arhitect să facă un proiect de arhitectură?

Timpul necesar unui arhitect de a întocmi un proiect de arhitectură pentru o casă este de aproximativ 2 săptămâni.

Este arhitectul șeful de proiect?

Da, în general în cadrul unei echipe de proiectare arhitectul este cei care îndeplinește rolul de șef de proiect. Arhitectul preia tema de la beneficiar și se ocupă de gestionarea întregului proces de proiectare.

 

 

 

Posted in Articole legate de constructii | Leave a comment

Design etichete si afise

Un produs care trebuie vandut, dincolo de calitatea sa indiscutabila, trebuie mai intai cumparat.

Este foarte important ca acesta sa fie prezentat intr-un ambalaj corespunzator, sa aibe o eticheta care sa reflecte calitatea si sa indemne la achizitie.

O eticheta poate sa iti aduce clienti noi numai prin modul in care este realizata. Designul unei etichete poate sugera profesionalismul si calitatea. Intotdeauna eticheta spune multe.

Daca vrei un design pentru eticheta ta, pentru ambalajul tau, pentru afisul tau atunci poti lua legatura cu noi.

Facem  design si concept de eticheta cu preturi incepand de la 100 de euro.

Posted in Articole legate de constructii | Leave a comment

Pret manopera constructii 2012

Te afli pe aceasta pagina cel mai probabil deoarece te afli in situatia in care doresti sa iti construiesti o casa.

Vrei sa stii care sunt preturile pentru manopera constructii in anul 2012?
Pretul de manopera constructii 2012 este de 40 de euro/mp pentru faza la rosu si aprox. 100 de euro/mp pentru constructie la cheie.

Exista preturi mai mici pentru manopera la constructii in anul 2012?
Binenteles ca exista. Dar trebuie sa iei in considerare ca pentru orice pret mai mic ai bataie de cap. Acesta este un pret pentru manopera constructii 2012 care permite celuice execute sa obtina un profit care sa ii convina. Astfel el nu va pleca de indata ce va avea ocazia sa iti dea o teapa.

Conteaza atat de mult cat costa manopera la constructii in anul 2012?
Fiecare ban pe care il dai pentru manopera unei constructii in 2012 conteaza. Dar totusi trebuie sa te gandesti ca daca te duci la niste preturi dramatic de jos si negocierea la nivel de calitate este extrem de redusa. Tu trebuie sa decizi daca merita ca pentru cateva mii de euro sau cateva sute de euro merita sa iei o echipa mai ieftina dar care nu iti garanteaza calitatea.

Esti in cautarea celui mai bun pret pentru construirea unei case?
Atunci te afli unde trebuie deoarece cu siguranta vei fi multumit de oferta pe care  o vei primi. Suna la 0764 20 55 01 si iti vom face o oferta de nerefuzat. Nu mai adaugam aici ca avem construite peste 100 de case pe care ti le putem arata.

Posted in Articole legate de constructii | Tagged | Leave a comment

Proiect arhitectura

Ce este un proiect de arhitectura?
Proiectul de arhitectura este acel proiect pe baza careia se da forma unei case.

La ce foloseste un proiect de arhitectura?
Proiectul de arhitectura foloseste la intocmirea documentatiei pentru obtinerea autorizatiei de construire dar si pentru documentatia de executare a caselor.

Cine face proiectul de arhitectura?
Proiectul de arhitectura este intocmit de catre un arhitect. Arhitectul este acea persoana care are studii de specialitate si membru al unei asociatii de profil care are abilitatea si experienta necesara de a face proiectul de arhitectura.

Cat costa un proiect de arhitectura?
Un proiect de arhitectura costa aprox. 4 euro/mp. Acesta este parte componenta a unui proiect tehnic complet care costa aprox. 8 euro/mp.

In cat timp se face un proiect de arhitectura?
Un proiect de arhitectura se face in aproximativ 10 zile in conditiile in care beneficiarul stie ce vrea.

Unde gasesti pe cineva sa iti face un proiect de arhitectura?
Daca ai nevoie de cineva sa iti faca un proiect de arhitectura atunci suna la 0764.20.55.01 sau da un email la contact@idealproiect.com .

Posted in Articole legate de constructii | Leave a comment

Preţurile noastre de proiectare similare cu cele prezentate la ştiri

Preţurile noastre de proiectare similare cu cele prezentate la ştiri. Astfel pe site-ul http://www.stiri-stiri.ro preţurile de proiectare se scrie că se învârt în jurul sumei de 8 euro-mp.

Acest preţ este similar şi cu cel utilizat de către firma noastră cu mici variaţii în funcţie de complexitatea proiectului.

Detalii despre preţurile de proiectare ale caselor pe http://www.stiri-stiri.ro/2012/04/care-mai-sunt-preturile-de-proiectare-ale-unei-case/.

Posted in Articole legate de constructii | Leave a comment

Cat de mare sa fie casa mea?

Cred ca prima intrebare pe care o pune un arhitect celui care doreste sa isi construiasca o casa este : Cat de mare sa fie casa mea?

O casa trebuie sa raspunda nevoilor de spatiu ale unei familii si atunci trebuie sa tina cont de dimensiunea acesteia. Dimensiunea unei case si numarul de camere dintr-o vila sunt extrem de importante.

Cele mai multe familii care doresc o casa au in ziua de astazi patru membri. Pentru  o astfel de familie o casa ideala trebuie sa aibe minim 3 dormitoare, living, bucatarie, debara si doua bai. O astfel de casa , cu niste suprafete minime de respectat , poate ajunge in medie la 110-130 de mp.

Noi recomandam tuturor clientilor sa nu incerce sa faca o casa mult prea mare pentru ei deoarece ea duce la costuri de constructie si de exploatare care nu sunt necesare.

Posted in Articole legate de constructii | Leave a comment

Vine primavara, incepe constructia de case

Desi e iarna nu putem sa nu ne gandim la primavara. Atunci va reincepe constructia de case.

Dar pentru a face acest lucru trebuie mai intai sa va apucati de procesul de autorizare si acum ar fi momentul sa va apucati daca doriti sa va apucati primavara sa construiti.

Autorizarea unei constructii dureaza aproximativ 4 luni  , lucru care face ca acest proces sa inceapa din timp daca doriti sa finalizati constructia anul viitor.

Cel mai bine este sa incepi constructia la inceputul anului deoarece in acest fel pana in iarna o poti finaliza in conditii optime de calitate.

Posted in Articole legate de constructii | Leave a comment

Ce probleme au in general constructiile vechi

Cele mai uzuale probleme care exista in cazul constructiilor vechi si care reprezinta un deficit din punct de vedere structural sunt urmatoarele:
– nu au fundatii;
– nu au plansee din beton armat care sa isi joace rolul de saiba rigida;
– nu au stalpi sau grinzi de beton armat care sa confineze zidarie;
– sau utilizat materiale de constructii neconforme precum lutul, BCA neconfinat;
– au armaturi insuficiente in structura si / sau aceasta este puternic corodata, uneori pana la disparitie;
– elementele verticale de rezistenta nu se suprapun.

 

Posted in Articole legate de constructii | Leave a comment

Constructiile incep primavara iar proiectarea lor toamna si iarna

Toata lumea cunoaste celebra noastra zicala romaneasca: Vara sa iti faci sanie si iarna sa iti faci caruta.

Pentru a putea incepe o constructie imediat cum incepe primavara cel mai bine este sa te apuci de proiectare de cu toamna. Acest lucru deoarece perioada de avizare si autorizare este una indelungata, ajungand la peste 3 luni. De obicei daca te apuci de cu toamna, numai bine in prima luna a primaverii ai constructia autorizata si numai buna de inceput.

Proiectarea constructiilor reprezinta prima faza de construire si duce la obtinerea autorizatiei de construire.

Posted in Articole legate de constructii | Leave a comment